In primul rand Republica Moldova nu intruneste nici pe de parte conditiile necesare, mai avem nevoie de 4-5 ani de activitate si nu de stagnare in care ne aflam acum. In al doilea rand aceasta necesita si timp din partea UE, daca de exemplu Republica Moldova ar fi gata astazi si ar depune actele necesare atunci decizia data din punct de vedere tehnic se pregataesc minim jumatate de an. Si este pacat ca autoritatile noastre ne mint cu nerusanare in loc sa se ocupe de activitati practice.
Tangoul este dansat in doi pe de o parte Republica Moldova si-a asumat angajamentul de a realiza prevederile planului de actiuni pentru liberalizarea regimului de vize iar UE in calitate de examinator. Depinde in ce masura noi vom fi eficienti si performanti in implimentarea prevederilor acordului si in ce masura UE v-a fi deschisa pentru ca noi sa obtinem acest regim. Dar eu cred ca nu este cazul sa ne grabim deoarece trebuie da vazut planul de activitate a parlamentului, a guvernului si in ce masura clasa noastra politica cu adevarat este preocupata de obtinerea acestui regim.
Uniunea Europeana nu a facut nimic nou si a adoptat aceeasi pozitie ca si anii trecuti. Interzic oficialilor transnistreni intrarea pe teritoriul comunitar si lasa doar o crapatura pentru lideri. Decizia din 29 septembrie poate fi si un rezultat al unor anumite intelegeri la care s-a ajuns in cadrul consultarilor de la Moscova. Totusi, daca analizam instabilitatea din Moldova si pregatirile pentru alegeri in Transnistria, nu cred ca trebuie sa ne asteptam la rezultate palbapile. Fiecare lider de pe cele doua maluri ale Nistrului nu va dori sa-si dezamageasca electoratul, astfel nu va merge la cedari.
Uniunea Europeana foloseste metoda bici si biscuite. Sunt sigur ca decizia Consiliului ministrilor UE are legatura directa cu inceputul dialogului dintre cele doua maluri ale Nistrului: intalnirile dintre Filat si Smirnov la Tiraspol, dupa care in Germania, dupa care rezultatul consultarilor de la Moscova. Cred ca decizia de a pune moratoriu pe restrictiile de circulatie a oficialilor de la Tiraspol pe teritoriul UE pana in martie 2012, este mai mult o sustinere acordata de UE Premierului Filat, care vor sa arate ca Bruxellesul este satisfacut de rezultatele la care s-a ajuns in prezent la capitolul dialog bialteral Chisinau – Tiraspol. Tangential decizia este si o sustinere acordata lui Smirnov in campania electorala a dansului, care ar vrea sa arate ca liderul tiraspolean are toata deschiderea din partea comunitatii europene.
Decizia comisiei parlamentare juridice de a amana propunerea comunistilor de a stabili data alegerilor Presedintelui este una logica, dat fiind faptul ca nu exista nicio claritate in ceea ce priveste candidaturile pentru acest post, dar si un anumit compromis politic intre partidele parlamentare. Comunistii au ales tactica de a pune boii inaintea carului, fapt ce ne demonstreaza o data in plus ca opozitia nu este sincera in actiunile sale, si am mari rezerve ca PCRM doreste depasirea acestei crize constitutionale. Prin acest demers al comunistilor, ne convingem o data in plus ca opozitia probabil doreste ca Presedintele sa nu fie ales, asa cum nu exista nici un dialog dintre putere si opozitie, iar Presedintele interimar al tarii, in conformitate cu legea, sa dizolve Parlamentul si sa convoace alegeri anticipate. Parerea mea este ca toate fortele din Parlament trebuie sa ajunga la un consens privind candidatul la Presedinte. Dupa asta sa stabileasca data alegerilor si sa creieze comisia si doar apoi sa avem certitudinea ca Presedintele va fi ales, deblocand astfel criza politica in care ne-am pomenit de 2 ani. De aia ceea ce a facut azi comizia juridica din Parlament, demonstreaza ca AIE doreste ca mersul lucrurilor sa fie de o maniera logica si astfel sa avem certitudinea ca nu vom avea alegeri anticipate.
Amanarea aceasta a fost de asteptat deoarece alianta a spus clar inainte de aceasta ca pana nu va fi identificat un candidat asupra caruia se va conveni sau pana cand nu se va gasi modalitatea sau solutia de alegere a presedintelui nu vor purcede la declansarea alegerilor presedintelui. Eu ma asteptam de fapt sa fie respins acest proiect dar presupun ca alianta a decis ca mai bines a nu loveasca direct in comunisti si sa lase loc de discutii intre ei facind acest gest de buna vointa.
Daca declaratia facuta de Marian Lupu cu privire la disponibilitatea sa de a renunta la calitatea de candidat pentru fotoliul de Presedinte este sincera, atunci merita tot respectul. Declaratii de acest gen au fost facute si mai devreme, dar daca este sincera si dansul chiar vrea sa renunta doar pentru a depasi criza politica si impedimentele in alegerea Presedintelui, este demn de toata lauda.
Lupu a fost obligat de circumstante sa faca aceasta declaratie ieri in cadrul adresarii catre popor. Odata ce ceilalti isi camufleaza dorinta de a veni in acest fotoliu sub pretextul ca Lupu este impedimentul in alegerea sefului statului, tocmai Marian Lupu are taria sa spuna ca el este gata sa renunte. Parerea mea este ca a facut aceasta declaratia ca un politician, desi nu cred ca chiar este gata sa renunte, pentru ca are toate calitatile pentru un sef de stat. Sa nu uitam ca Marian Lupu are in spate un partid, care la formarea Aliantei a negociat si a semnat un acord de constituire, unde negru pe alb e scris cui si ce-i revine. Astfel, Marian Lupu are tot dreptul sa se tina de aceasta calitate.
Nu cred ca efecienta parlamentului in noua sesiune va fi mai mare deoarece se lucreaza déjà de doi ani de zile cu un randament destul de scazut, dar in acelasi timp cred ca pana la sfarsitul anului bugetul va fi aprobat pentru ca guvernul trebuie sa lucreze si, la randul sau, va face presiuni asupra parlamentatilor pentru adoptarea bugetului.
Cred ca activitatea Parlamentului va fi una extrem de anevoiasa. Testul bugetului va fi unul hotaritor cu toate acestea s-ar putea sa se intimple ca bugetul sa fie aprobat abia prin martie. Sunt sigur ca nici politicienii nu-si imagineaza foarte clar cum vor proceda ei mai departe ceea ce creaza o incertitudine totala in raport cu viitorul activitatii Parlamentului. Sa nu uitam, totusi, ca in afara de buget, legislativul urmeaza sa aprobe pina la sfirsitul anului un set de legi importante ce vizeaza liberalizarea regimului de vize. Am impresia, ca putema avea dificultati si la acest capitol
Nu cred ca este o fapta eroica demiterea comandatului Armatei Nationale. Acest lucru trebuia facut mai devreme. S-a vorbit pana acum foarte mult despre cum stau lucrurile in Armata Nationala, iar ele stau foarte prost. Se spune de multi ani ca se vinde tehnica militara veche pentru a cumpara noua si ramanem doar cu vanzarea. Se vorbeste de multi ani despre reformarea armatei si ramanem pana in prezent doar cu activitatea soldatilor pe la casele generarilor si pe la Memorial, iar pe soldati ii hranim cu mai multa ciapa ca sa nu raceasca. Premierul Filat era obligat sa accepte demisia lui Dominic, odata ce Comandatul suprem al fortelor armate a gasit de cuviinta sa-l elibereze. Cat tine de declaratiile lui Filat de anumite remanieri, dansul vorbeste de foarte mult timp despre remanieri si daca le facea macar un an in urma atunci preveneau multe dintre insuccesele acestui Guvern. Dar am ajuns unde am ajuns si datele ultimului sondaj de opinie demonstreaza acest lucru-doar 24 la suta din populatie apreciaza activitatea Guvernului. Filat foloseste aceste demiteri doar pentru a-si ridica ratingul. Cred ca in apropiata campanie electorala trebuie sa ne asteptam la astfel de iesiri din partea lui Filat, care urmareste camuflarea incompetentei actualului Guvern.
Nu am suficiente probe pentru a judeca cat de justificata este demiterea comandatului Armatei Nationale, dar sunt cel putin doua laturi, care lasa impresii negative dupa aceasta decizie. In primul rand situatia actuala din Armata Nationala este foarte dificila. Cu un buget de 25 mln lei nu poti acoperi cheltuieli elementare cum ar fi alimentarea militarilor si achitarea salariilor pentru militarii angajati in baza de contract. Sunt inregistrate circa o mie de rapoarte pentru eliberare a militarilor in baza de contract, pentru ca nu mai au nicio motivatie sa-si faca serviciul in apararea tarii. Iar lipsa acestei motivatii se datoreaza politicilor actualei guvernari, care i-a lipsit pe militari de toate inlesnirile si beneficiile pe care dansii le aveau anterior. In cel de-al doilea rand, prin declaratiile sale pe marginea acestui subiect, Filat a confirmat o data in plus ca actuala Alianta a venit la guvernare nu pentru a conduce in interesul natiunii, dar pentru a-si realiza ambiliile proprii si interesele inguste de partid.
Din punct de vedere procedural judecătorii Curţii Constituţionale au procedat corect, au demis preşedintele cu o majoritate de voturi. Dacă se va dori şi demiterea acestuia din funcţia de judecător al CC acest lucru este posibil prin decizia forului legislativ, respectînd, desigur procedura prevăzută de legislaţie. Trecînd, însă, peste aceste aspecte juridice ale problemei, motivaţia demiterii preşedintelui trebuie căutată în aria intereselor politice, şi anume în nedorinţa clasei politice actuale de a se conforma rigorilor Constituţiei şi de a alege şeful statului, iar cei care vor explica corect şi imparţial prevederile acesteia vor risca cu locul lor de muncă, statutul sau poziţia sa.
Potrivit legii cu privire la Curtea Constitutionala presedintele Curtii este ales de catre judecatorii Curtii prin vot secret sau deschis, parlamentul nu are nici o atributie nici la alegerea si nici la demiterea lui cu atat mai mult ca nici nu are dreptul sa se implice in aceasta. In cazul dat din cate am inteles este vorba de demiterea din statutul de presedinte al Curtii Constitutionale, dar nu si de judecator. Procedura de demitere din functia de judecator este alta si anume presedintele Curtii Constitutionale formeaza o comisie din 2 judecatori care ar verifica legalitatea actiunilor judecatorului inculpat. In cazul nostru aceasta procedura daca va fi initiata va dura pana la alegerea unui nou presedinte.
Sunt mai multe motive ale cresterii increderii populatiei in persoana lui Igor Dodon. In primul rand vorbim de rezultatele si impactul alegerilor locale, unde Dodon a fost unul din favoritii cursei electorale la primaria capitalei. In campania din vara curenta Dodon s-a pozitionat mult mai centrist decat multi din colegii sai de partid, inclusiv liderul formatiunii Vladimir Voronin, care de multe ori face declartii absurde si extremiste. Voronin nu a venit cu proiecte sociale, propuneri concrete si nu s-a manifestat public de mult timp. Este evident ca pierde din rating. Iar in conditiile de criza pe care le are populatia are nevoie de stabilitate si de un tip care le insufla increderea in aceasta stabilitate. De asemenea, lumea intelege ca Igor Dodon este singurul care ar putea conduce PCRM spre schimbare si datele sondajului arata ca se doreste acest lucru.
La noi, din pacate, sondajele jaca interesele celui care le-au comandat. De aceea eu ma uit mai atent la datele prezentate in cadrul unui sau altui sondaj. Este explicabila intaietatea lui Vlad Filat in procentul de incredere al populatiei. Guvernul ramane singura institutie care cat de cat face ceva in tara asta si evident rolul presei este foarte important in promovarea imaginii Premierului. Cat tine de cresterea popularitatii si increderii populatiei in Igor Dodon, cred ca mai este un ecou al campaniei electorale din vara curenta. Cu tot respectul pentru acest tanar, nu vad temei obiectiv care ar explica altfel cresterea increderii. Dansul nu a facut pana acum nimic remarcabil, din cate cunosc dupa alegerile locale autoritatea lui in randurile partidului a cazut. Anume din aceste considerente as recomanda sa fie privite cu mare atentie datele prezentate de sondaj.
Sondajele de opinie reflecta starea societatii la un moment dat. Este un stop cadru care ajuta politicienii, prin comparatie, să observe tendintele electoratului.
Tot mai multe surse media, vehiculeaza ideea ca in cazul unor alegeri anticipate, AIE ar avea destule voturi pentru alegerea presedintelui; putin probabil ca sondajul de fata poate reflecta situatia in cazul unor alegeri anticipate, aici variabila va cadea pe partidul caruia electoratul ii va asuma cauza acestora alegeri, dar si timpul cand vor fi organizate alegerile, primavara va avantaja opozitia. Asa deci, sondajele realizate de IMAS/IDIS nu pot fi un ghid sau un indiciu pentru partide in procesul de negociere pentru alegerea sefului statului. Nici partidele AIE, nici opozitia nu-si vor asuma noi alegeri.
Victor Zubcu 27 septembrie 2011 - 13:49
Presedintele organizatiei de tineret al Partidului Democrat din Moldova
Sondajul realizat de IMAS Moldova la comanda IDISVIITORUL imi pare hazadat pentru unele cifre cu care se opereaza in optiunea respondentilor. Insa cred ca putem nota anumite tendinte vis-a-vis de piata electorala din Republica Moldova cit si dinamica unor actori politici pe plan national. Din pacate sondajele realizate in Republica Moldova respecta o traditie mai veche de a gresi in raport cu rezultatele electorale. Insa daca e sa dam crezare tabloului general politic in ansamblu, clasa politica aflata la guvernare sau opozitie trebuie sa gaseasca o solutie pentru stabilitatea politica a sistemului moldovenesc in caz contrar rezultatele alegerilor ar putea sa-i dezamageasca pe multi, atit cei din AIE cit si pe cei din PCRM.
Orice scumpire este o chestie foarte nepopulara care este receptionata negativ de catre populatie si in acest sens daca guvernarea nu va fi capabila sa substituie pierderile pe care le va suporta populatia aceste consecinte se vor regasi in atitudinile alegatorilor fata de politicieni atunci cand v-a veni timpul sa mearga la urna de vot.
In primul rand se vor incepe in lant scumpirile incepand cu caldura, preturile la produsele alimentare de prima necesitate si termenand cu transportul ceea ce v-a aduce inapoi comunistii la putere. In acelasi timp eu nu vad nici un fel de reactie din partea statului, iar ANRE in general creaza impresia ca serveste interselor Gazpromului si al Moldova Gaz.
Valeriu Ostalep 3 octombrie 2011 - 14:36
Analist
Ambasador: Nu ştiu dacă Republica Moldova va obţine regim liberalizat de vize până la sfârşitul anului 2012
In primul rand Republica Moldova nu intruneste nici pe de parte conditiile necesare, mai avem nevoie de 4-5 ani de activitate si nu de stagnare in care ne aflam acum. In al doilea rand aceasta necesita si timp din partea UE, daca de exemplu Republica Moldova ar fi gata astazi si ar depune actele necesare atunci decizia data din punct de vedere tehnic se pregataesc minim jumatate de an. Si este pacat ca autoritatile noastre ne mint cu nerusanare in loc sa se ocupe de activitati practice.
Oazu Nantoi 3 octombrie 2011 - 14:36
Analist politic
Ambasador: Nu ştiu dacă Republica Moldova va obţine regim liberalizat de vize până la sfârşitul anului 2012
Tangoul este dansat in doi pe de o parte Republica Moldova si-a asumat angajamentul de a realiza prevederile planului de actiuni pentru liberalizarea regimului de vize iar UE in calitate de examinator. Depinde in ce masura noi vom fi eficienti si performanti in implimentarea prevederilor acordului si in ce masura UE v-a fi deschisa pentru ca noi sa obtinem acest regim. Dar eu cred ca nu este cazul sa ne grabim deoarece trebuie da vazut planul de activitate a parlamentului, a guvernului si in ce masura clasa noastra politica cu adevarat este preocupata de obtinerea acestui regim.
Andrei Safonov 30 septembrie 2011 - 16:24
Politolog
UE a plrelungit cu un an sancțiunile în privința demnitarilor Transnistriei
Uniunea Europeana nu a facut nimic nou si a adoptat aceeasi pozitie ca si anii trecuti. Interzic oficialilor transnistreni intrarea pe teritoriul comunitar si lasa doar o crapatura pentru lideri. Decizia din 29 septembrie poate fi si un rezultat al unor anumite intelegeri la care s-a ajuns in cadrul consultarilor de la Moscova. Totusi, daca analizam instabilitatea din Moldova si pregatirile pentru alegeri in Transnistria, nu cred ca trebuie sa ne asteptam la rezultate palbapile. Fiecare lider de pe cele doua maluri ale Nistrului nu va dori sa-si dezamageasca electoratul, astfel nu va merge la cedari.
Vitalii Andrievschi 30 septembrie 2011 - 16:24
Analist politic
UE a plrelungit cu un an sancțiunile în privința demnitarilor Transnistriei
Uniunea Europeana foloseste metoda bici si biscuite. Sunt sigur ca decizia Consiliului ministrilor UE are legatura directa cu inceputul dialogului dintre cele doua maluri ale Nistrului: intalnirile dintre Filat si Smirnov la Tiraspol, dupa care in Germania, dupa care rezultatul consultarilor de la Moscova. Cred ca decizia de a pune moratoriu pe restrictiile de circulatie a oficialilor de la Tiraspol pe teritoriul UE pana in martie 2012, este mai mult o sustinere acordata de UE Premierului Filat, care vor sa arate ca Bruxellesul este satisfacut de rezultatele la care s-a ajuns in prezent la capitolul dialog bialteral Chisinau – Tiraspol. Tangential decizia este si o sustinere acordata lui Smirnov in campania electorala a dansului, care ar vrea sa arate ca liderul tiraspolean are toata deschiderea din partea comunitatii europene.
Alexandru Baltag 30 septembrie 2011 - 13:15
Analist politic
Proiectul PCRM privind stabilirea datei alegerii şefului statului a fost amânat
Decizia comisiei parlamentare juridice de a amana propunerea comunistilor de a stabili data alegerilor Presedintelui este una logica, dat fiind faptul ca nu exista nicio claritate in ceea ce priveste candidaturile pentru acest post, dar si un anumit compromis politic intre partidele parlamentare. Comunistii au ales tactica de a pune boii inaintea carului, fapt ce ne demonstreaza o data in plus ca opozitia nu este sincera in actiunile sale, si am mari rezerve ca PCRM doreste depasirea acestei crize constitutionale. Prin acest demers al comunistilor, ne convingem o data in plus ca opozitia probabil doreste ca Presedintele sa nu fie ales, asa cum nu exista nici un dialog dintre putere si opozitie, iar Presedintele interimar al tarii, in conformitate cu legea, sa dizolve Parlamentul si sa convoace alegeri anticipate. Parerea mea este ca toate fortele din Parlament trebuie sa ajunga la un consens privind candidatul la Presedinte. Dupa asta sa stabileasca data alegerilor si sa creieze comisia si doar apoi sa avem certitudinea ca Presedintele va fi ales, deblocand astfel criza politica in care ne-am pomenit de 2 ani. De aia ceea ce a facut azi comizia juridica din Parlament, demonstreaza ca AIE doreste ca mersul lucrurilor sa fie de o maniera logica si astfel sa avem certitudinea ca nu vom avea alegeri anticipate.
Vitalie Catana 30 septembrie 2011 - 13:10
Jurist constituționalist
Proiectul PCRM privind stabilirea datei alegerii şefului statului a fost amânat
Amanarea aceasta a fost de asteptat deoarece alianta a spus clar inainte de aceasta ca pana nu va fi identificat un candidat asupra caruia se va conveni sau pana cand nu se va gasi modalitatea sau solutia de alegere a presedintelui nu vor purcede la declansarea alegerilor presedintelui. Eu ma asteptam de fapt sa fie respins acest proiect dar presupun ca alianta a decis ca mai bines a nu loveasca direct in comunisti si sa lase loc de discutii intre ei facind acest gest de buna vointa.
Vladimir Ţurcan 29 septembrie 2011 - 13:17
Fost ministru al Afacerilor Interne
Marian Lupu, a declarat că el nu se tine de statutul candidatului unic din partea AIE pentru functia de preşedinte al statului
Daca declaratia facuta de Marian Lupu cu privire la disponibilitatea sa de a renunta la calitatea de candidat pentru fotoliul de Presedinte este sincera, atunci merita tot respectul. Declaratii de acest gen au fost facute si mai devreme, dar daca este sincera si dansul chiar vrea sa renunta doar pentru a depasi criza politica si impedimentele in alegerea Presedintelui, este demn de toata lauda.
Nicolae Andronic 29 septembrie 2011 - 13:17
Presedinte PPR, fost vicepremier
Marian Lupu, a declarat că el nu se tine de statutul candidatului unic din partea AIE pentru functia de preşedinte al statului
Lupu a fost obligat de circumstante sa faca aceasta declaratie ieri in cadrul adresarii catre popor. Odata ce ceilalti isi camufleaza dorinta de a veni in acest fotoliu sub pretextul ca Lupu este impedimentul in alegerea sefului statului, tocmai Marian Lupu are taria sa spuna ca el este gata sa renunte. Parerea mea este ca a facut aceasta declaratia ca un politician, desi nu cred ca chiar este gata sa renunte, pentru ca are toate calitatile pentru un sef de stat. Sa nu uitam ca Marian Lupu are in spate un partid, care la formarea Aliantei a negociat si a semnat un acord de constituire, unde negru pe alb e scris cui si ce-i revine. Astfel, Marian Lupu are tot dreptul sa se tina de aceasta calitate.
Arcadie Barbăroşie 29 septembrie 2011 - 11:49
Director executive IPP
Comuniştii în Parlament: Cerem stabilirea datei alegerii şefului statului
Nu cred ca efecienta parlamentului in noua sesiune va fi mai mare deoarece se lucreaza déjà de doi ani de zile cu un randament destul de scazut, dar in acelasi timp cred ca pana la sfarsitul anului bugetul va fi aprobat pentru ca guvernul trebuie sa lucreze si, la randul sau, va face presiuni asupra parlamentatilor pentru adoptarea bugetului.
Corneliu Ciurea 29 septembrie 2011 - 11:48
Expert IDIS Viitorul
Comuniştii în Parlament: Cerem stabilirea datei alegerii şefului statului
Cred ca activitatea Parlamentului va fi una extrem de anevoiasa. Testul bugetului va fi unul hotaritor cu toate acestea s-ar putea sa se intimple ca bugetul sa fie aprobat abia prin martie. Sunt sigur ca nici politicienii nu-si imagineaza foarte clar cum vor proceda ei mai departe ceea ce creaza o incertitudine totala in raport cu viitorul activitatii Parlamentului. Sa nu uitam, totusi, ca in afara de buget, legislativul urmeaza sa aprobe pina la sfirsitul anului un set de legi importante ce vizeaza liberalizarea regimului de vize. Am impresia, ca putema avea dificultati si la acest capitol
Nicolae Andronic 28 septembrie 2011 - 14:17
Presedinte PPR, fost vicepremier
Guvernul a aprobat demiterea şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale
Nu cred ca este o fapta eroica demiterea comandatului Armatei Nationale. Acest lucru trebuia facut mai devreme. S-a vorbit pana acum foarte mult despre cum stau lucrurile in Armata Nationala, iar ele stau foarte prost. Se spune de multi ani ca se vinde tehnica militara veche pentru a cumpara noua si ramanem doar cu vanzarea. Se vorbeste de multi ani despre reformarea armatei si ramanem pana in prezent doar cu activitatea soldatilor pe la casele generarilor si pe la Memorial, iar pe soldati ii hranim cu mai multa ciapa ca sa nu raceasca. Premierul Filat era obligat sa accepte demisia lui Dominic, odata ce Comandatul suprem al fortelor armate a gasit de cuviinta sa-l elibereze. Cat tine de declaratiile lui Filat de anumite remanieri, dansul vorbeste de foarte mult timp despre remanieri si daca le facea macar un an in urma atunci preveneau multe dintre insuccesele acestui Guvern. Dar am ajuns unde am ajuns si datele ultimului sondaj de opinie demonstreaza acest lucru-doar 24 la suta din populatie apreciaza activitatea Guvernului. Filat foloseste aceste demiteri doar pentru a-si ridica ratingul. Cred ca in apropiata campanie electorala trebuie sa ne asteptam la astfel de iesiri din partea lui Filat, care urmareste camuflarea incompetentei actualului Guvern.
Valeriu Pleşca 28 septembrie 2011 - 14:17
Politician
Guvernul a aprobat demiterea şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale
Nu am suficiente probe pentru a judeca cat de justificata este demiterea comandatului Armatei Nationale, dar sunt cel putin doua laturi, care lasa impresii negative dupa aceasta decizie. In primul rand situatia actuala din Armata Nationala este foarte dificila. Cu un buget de 25 mln lei nu poti acoperi cheltuieli elementare cum ar fi alimentarea militarilor si achitarea salariilor pentru militarii angajati in baza de contract. Sunt inregistrate circa o mie de rapoarte pentru eliberare a militarilor in baza de contract, pentru ca nu mai au nicio motivatie sa-si faca serviciul in apararea tarii. Iar lipsa acestei motivatii se datoreaza politicilor actualei guvernari, care i-a lipsit pe militari de toate inlesnirile si beneficiile pe care dansii le aveau anterior. In cel de-al doilea rand, prin declaratiile sale pe marginea acestui subiect, Filat a confirmat o data in plus ca actuala Alianta a venit la guvernare nu pentru a conduce in interesul natiunii, dar pentru a-si realiza ambiliile proprii si interesele inguste de partid.
Radu Busila 28 septembrie 2011 - 14:16
Jurist
Preşedintele Curţii Constituţionale a fost demis
Din punct de vedere procedural judecătorii Curţii Constituţionale au procedat corect, au demis preşedintele cu o majoritate de voturi. Dacă se va dori şi demiterea acestuia din funcţia de judecător al CC acest lucru este posibil prin decizia forului legislativ, respectînd, desigur procedura prevăzută de legislaţie. Trecînd, însă, peste aceste aspecte juridice ale problemei, motivaţia demiterii preşedintelui trebuie căutată în aria intereselor politice, şi anume în nedorinţa clasei politice actuale de a se conforma rigorilor Constituţiei şi de a alege şeful statului, iar cei care vor explica corect şi imparţial prevederile acesteia vor risca cu locul lor de muncă, statutul sau poziţia sa.
Ion Paduraru 28 septembrie 2011 - 12:41
Fost ministru al Justitiei
Preşedintele Curţii Constituţionale a fost demis
Potrivit legii cu privire la Curtea Constitutionala presedintele Curtii este ales de catre judecatorii Curtii prin vot secret sau deschis, parlamentul nu are nici o atributie nici la alegerea si nici la demiterea lui cu atat mai mult ca nici nu are dreptul sa se implice in aceasta. In cazul dat din cate am inteles este vorba de demiterea din statutul de presedinte al Curtii Constitutionale, dar nu si de judecator. Procedura de demitere din functia de judecator este alta si anume presedintele Curtii Constitutionale formeaza o comisie din 2 judecatori care ar verifica legalitatea actiunilor judecatorului inculpat. In cazul nostru aceasta procedura daca va fi initiata va dura pana la alegerea unui nou presedinte.
Sergiu Ostaf 27 septembrie 2011 - 14:27
Director executiv CREDO
IMAS: Vlad Filat - cel mai iubit din AIE şi Igor Dodon din PCRM
Sunt mai multe motive ale cresterii increderii populatiei in persoana lui Igor Dodon. In primul rand vorbim de rezultatele si impactul alegerilor locale, unde Dodon a fost unul din favoritii cursei electorale la primaria capitalei. In campania din vara curenta Dodon s-a pozitionat mult mai centrist decat multi din colegii sai de partid, inclusiv liderul formatiunii Vladimir Voronin, care de multe ori face declartii absurde si extremiste. Voronin nu a venit cu proiecte sociale, propuneri concrete si nu s-a manifestat public de mult timp. Este evident ca pierde din rating. Iar in conditiile de criza pe care le are populatia are nevoie de stabilitate si de un tip care le insufla increderea in aceasta stabilitate. De asemenea, lumea intelege ca Igor Dodon este singurul care ar putea conduce PCRM spre schimbare si datele sondajului arata ca se doreste acest lucru.
Vladimir Ţurcan 27 septembrie 2011 - 14:26
Fost ministru al Afacerilor Interne
IMAS: Vlad Filat - cel mai iubit din AIE şi Igor Dodon din PCRM
La noi, din pacate, sondajele jaca interesele celui care le-au comandat. De aceea eu ma uit mai atent la datele prezentate in cadrul unui sau altui sondaj. Este explicabila intaietatea lui Vlad Filat in procentul de incredere al populatiei. Guvernul ramane singura institutie care cat de cat face ceva in tara asta si evident rolul presei este foarte important in promovarea imaginii Premierului. Cat tine de cresterea popularitatii si increderii populatiei in Igor Dodon, cred ca mai este un ecou al campaniei electorale din vara curenta. Cu tot respectul pentru acest tanar, nu vad temei obiectiv care ar explica altfel cresterea increderii. Dansul nu a facut pana acum nimic remarcabil, din cate cunosc dupa alegerile locale autoritatea lui in randurile partidului a cazut. Anume din aceste considerente as recomanda sa fie privite cu mare atentie datele prezentate de sondaj.
Adrian Buligari 27 septembrie 2011 - 14:00
Analist politic
Sondaj IMAS: PCRM - 27,7%, PLDM - 22,6%, PD - 10,2%, PL- 9,4%
Sondajele de opinie reflecta starea societatii la un moment dat. Este un stop cadru care ajuta politicienii, prin comparatie, să observe tendintele electoratului.
Tot mai multe surse media, vehiculeaza ideea ca in cazul unor alegeri anticipate, AIE ar avea destule voturi pentru alegerea presedintelui; putin probabil ca sondajul de fata poate reflecta situatia in cazul unor alegeri anticipate, aici variabila va cadea pe partidul caruia electoratul ii va asuma cauza acestora alegeri, dar si timpul cand vor fi organizate alegerile, primavara va avantaja opozitia. Asa deci, sondajele realizate de IMAS/IDIS nu pot fi un ghid sau un indiciu pentru partide in procesul de negociere pentru alegerea sefului statului. Nici partidele AIE, nici opozitia nu-si vor asuma noi alegeri.
Victor Zubcu 27 septembrie 2011 - 13:49
Presedintele organizatiei de tineret al Partidului Democrat din Moldova
Sondaj IMAS: PCRM - 27,7%, PLDM - 22,6%, PD - 10,2%, PL- 9,4%
Sondajul realizat de IMAS Moldova la comanda IDIS VIITORUL imi pare hazadat pentru unele cifre cu care se opereaza in optiunea respondentilor. Insa cred ca putem nota anumite tendinte vis-a-vis de piata electorala din Republica Moldova cit si dinamica unor actori politici pe plan national. Din pacate sondajele realizate in Republica Moldova respecta o traditie mai veche de a gresi in raport cu rezultatele electorale. Insa daca e sa dam crezare tabloului general politic in ansamblu, clasa politica aflata la guvernare sau opozitie trebuie sa gaseasca o solutie pentru stabilitatea politica a sistemului moldovenesc in caz contrar rezultatele alegerilor ar putea sa-i dezamageasca pe multi, atit cei din AIE cit si pe cei din PCRM.
Anatol Ţăranu 27 septembrie 2011 - 13:47
Analist politic
ANRE va anunţa marţi noul tarif mediu la gaze pentru consumatori
Orice scumpire este o chestie foarte nepopulara care este receptionata negativ de catre populatie si in acest sens daca guvernarea nu va fi capabila sa substituie pierderile pe care le va suporta populatia aceste consecinte se vor regasi in atitudinile alegatorilor fata de politicieni atunci cand v-a veni timpul sa mearga la urna de vot.
Dorin Vaculovschi 27 septembrie 2011 - 13:47
Analist economic