Episcopul Marchel: Cel, ce slujeşte lui Dumnezeu trebuie să fie gata de ispită

Episcopul Marchel

Pe finalul sarbatorilor de iarna am discutat cu Episcopul de Bălţi şi Făleşti despre problemele care marchează şi divizează societatea: sarbatorirea Craciunului pe stil vechi si pe stil nou, legea anti-discriminare si legalizarea islamului. Care este rolul Bisericii intr-un stat laic si cum ar trebui să se implice preotul în viaţa comunităţii aflati in interviul care urmeaza.

Cum este văzută de Biserică această dualitate care exista acum in societate, când Sărbătoarea Naşterii Domnului, Crăciunul, este celebrat de doua ori de un număr tot mai mare de familii?

Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos – eveniment de extremă importanţă pentru întreaga lume dar deosebit pentru creştini, se celebrează din cele mai vechi timpuri, chiar din secolul întâi. Această sărbătoare (de altfel ca şi multele altele) mobilizează creştinul la efort atât fizic cât şi moral pentru a deveni mai bun, mai omenos, mai îngăduitor la mânie, mai receptiv la nevoile altora, şi, prin urmare, dacă prăznuirea acestei sărbători este o slujbă (un sacrificiu, un efort...) închinat lui Dumnezeu, apoi să ştiţi că ispita va veni neapărat şi chiar a şi venit, împărţind lumea, (dualitatea despre care vorbiţi).

Cel, ce slujeşte lui Dumnezeu trebuie să fie gata de ispită.

Cunoscut este faptul că la Vifleem, unde s-a născut Hristos, în ziua naşterei lui (în conformitate cu calendarul vechi, iulian) în noaptea sărbătorii apare pe cer o stea. Acest fenomen se repetă o singură odată în an, la naşterea Domnului. Sfinţii părinţi şi învăţători ai bisericii spun că, aceasta este steaua care a condus cândva magii de la răsărit spre peştera unde s-a născut Hristos. Sfânta Biserică se roagă, pledează, îndeamnă credincioşii săi la unitate, cerându-I Bunului nostru Dumnezeu să ne lumineze calea spre mântuire, aşa, cum a luminat-o pe a magilor – închinători în noaptea Naşterei Fiului Său.

Frământări şi discuţii în societate în jurul stilului calendaristic apar în preajma sărbătorilor de iarnă, inima cărora este sărbătoarea Naşterii Domnului. Toate acestea, spre regretul nostru, se datorează sărbătorii începutului noului an, eveniment civil care n-are tangenţă cu Sf. Scriptură şi nici cu Tradiţia Bisericească, şi care totdeauna cade în postul Naşterii Domnului. După obiceiul lumesc la începutul noului an se întind mese bogate, se face veselie mare şi toate acestea contravin cu învăţătura Bisericii despre post.

Sunt sigur că aceasta situaţie debusolează pe cei slabi în credinţă, cum suntem noi – o bună parte din societate. Vreau, însă, să ştie toţi că sărbătoarea Naşterii Domnului, eveniment sfânt şi veşnic, în nici într-un caz nu poate fi pus în dependenţă de sărbătoarea începutului noului an, eveniment civil care se poate schimba (cum a fost cândva, sărbătorindu-se la 1 martie) la hotărârea mai marilor acestei lumi.

Cred că ne-ar sta bine să consemnăm începutul noului an cu bucate de post, cu mai puţină veselie, adică mai creştineşte şi, cred eu, aceasta ar contribui la conştientizarea valorilor creştine, veşnice care nicidecum nu pot fi puse în dependenţă de cele civile, trecătoare.

In ultimul timp Biserica şi-a exprimat de mai multe ori nemulţumirea faţă de deciziile Guvernului. De ce se întâmplă acest lucru?

Există în lumea asta valori peste care nu se poate de păşit, în faţa cărora se înmoaie chiar şi cea mai înpietrită inimă. Aceste valori le calificăm drept sfinte şi nu numai pentru că au obârşie creştinească, dumnezeiască dar şi pentru că au fost strict respectate de părinţii, de buneii noştri la care ţinem mult, - dacă nu chiar toţi, atunci cel puţin majoritatea covârşitoare a societăţii. După cum se vede unii din guvernanţii noştri nu prea ţin cont de aceasta axiomă şi irosesc în zădar tezaurul duhovnicesc – naţional de parcă n-ar fi cimentat de evlavia şi credinţa înaintaşilor noştri (inclusiv părinţii şi buneii lor).

Familia sănătoasă – născătoare de copii, dintotdeauna a fost piatra de temelie a societăţii sănătoase. Astăzi, însă, guvernanţii noştri o afectează stăruitor prin promovarea legii antidiscriminare.

De veacuri pământul şi poporul nostru creştinesc au fost incompatibili cu păgânitatea. Astăzi guvernanţii noştri pun, prin legile adoptate de ei, pagânitatea în capul mesei. O astfel de atârnare către cele sfinte, către tradiţia pământului şi poporului nostru, a însemnat guvernarea noastră cu pecetea anticreştinească.

Sfînta Biserică, în datoria careia stă obligaţiunea păstrării valorilor morale şi creştineşti, îşi ridică vocea împotriva fărădelegilor. Aşa a fost, aşa va fi.

Aţi putea sa ne spuneţi cum se împăcă nemulţumirea Mitropoliei legata de mai multe intenţii sau chiar decizii ale guvernului cu statutul de stat laic al Republicii Moldova?

Cum poate fi şi cum trebuie înţeleasă şi interpretată laicitatea statului, populaţia căruia 99,9 % este religioasă (în cazul Republicii Moldova trebuie de spus nu religioasă, dar creştină)?!

În cazul nostru concepţia laicităţii statului poate fi interpretată în diversiune de diferite persoane, în dependenţă de scopul urmărit. Cert, însă, este faptul că toate părerile care tratează această noţiune, într-o măsură sau alta vor afecta una şi aceeaşi persoană care este în acelaşi timp şi enoriaş al Sfintei Biserici şi cetăţean al statului laic.

Tinând cont că statul Republica Moldova conform legislaţiei în vigoare este declarat drept stat laic, Mitropolia Moldovei nu are şi nici nu poate avea nemultumiri la acest capitol. Alta, însă este părerea la capitolul respectării dreptului exprimării libere a convingerilor ideologice a cetăţenilor statului care sunt totodată şi creştinii ce constituie credincioşii oblăduiţi de Biserica noastră.

În acest sens noi nu o singură dată ne-am ridicat vocea în apărarea dreptului majorităţii covârşitoare a cetăţenilor creştini din Republicii Moldova şi o vom mai face-o atât, cât va fi nevoie.

În societatea moldovenească, deşi e pestriţată, se conturează totuşi foarte pronunţat părerea sau înclinaţia majorităţii covârşitoare în ceea ce priveşte păstrarea şi cultivarea valorilor morale şi creştineşti. Sunt convins că toţi, de la vlădică până la opincă, avem datoria să ţinem cont de aceasta. În cazul când instituţile statului adoptă legi, hotărâri, decizii care afectează morala creştinească, la straja căreia stă Sfînta Băserică, noi ne vom face vădită părerea.

În dezbaterile legate de legalizarea islamului în Moldova am auzit mai multe voci care imputau Mitropoliei Moldovei pasivitate în lucru cu enoriaşii, indiferenţă faţă de problemele acestora şi neimplicare în viaţa comunităţii pentru depăşirea unor nevoi individuale. Cât de justificate sunt aceste observaţii?

Mitropolia Moldovei este un colectiv mare de oameni, numărul cărora ajunge la câteva milioane. Numărul preoţilor care deservesc enoriaşii este de circa 1500. Între preoţi şi păstoriţii lor este o conlucrare, pe alocuri fructuoasă, cum ar fi domeniul irurgiilor, pe alocuri însă, - lasă de dorit. Cele din urmă bănuieli se referă la domeniul catehizării începătorilor creştini.

Multe parohii acordă asistenţă caselor de copii, penitenciarelor, familiilor vulnerabile, bătrânilor, copiilor abandonaţi etc. în măsura posibilităţilor. În conformitate cu Învăţătura Evanghelică nu se face publicitate actelor de caritate, pentru că zice Domnul: - "ce face dreapta, să nu ştie stânga".

Învinuirile care ni se atribuiesc, eu le consider prilej de mobilizare şi le găsesc (este părerea mea) întemeiate, măcar pentru că, îmi doresc ceva mai mult, mai bun, mai frumos, ceea ce e şi firesc. Această dorinţă trebue să pornească de la ceva, fie chiar şi de la mustrări, de la învinuiri. Lasă încă de dorit mult activitatea unor preoţi la capitolul informarea credincioşilor. Mă refer la procesul de islamizare a ţării noastre care este creştină din mitras, de la începuturi. Chiar dacă cunoaştem dificultăţile prin care trec mai multe ţări creştine, cetăţenii cărora a îmbrăţişat pasivitatea când au demarat procesul de islamizare, a ţării lor (cel mai proaspăt caz – Serbia) noi, o bună parte din preoţi dar şi creştini de rând, stăm indiferenţi, de parcă islamizarea societăţii nu ne afectează cu nimic.

Tot aşa stau lucrurile şi la capitolul – legea antidiscriminare care şi ea, ca şi islamizarea ţării, vine să ne păgubească sufletul. Iată aici, noi, slujitorii bisericii şi zeloşii creştini, avem încă multe de făcut. Şi încă nu e tîrziu, se mai poate încă de salvat şi ţara, şi sufletul creştinului. Iată aici, cred eu, şi Biserica, şi societatea trebuie să fie mai hotărâtoare în decizii şi acţiuni.

Da, cât pe ce să uit, cât priveşte legea antidiscriminare, apoi să ştie toată lumea că, noi, Biserica Ortodoxă din Moldova, o găsim bună, ba chiar foarte bună. Multe pături din societatea noastră tocmai au nevoie de protejare. Nu cred că printre cei nenorociţi care merită mai multă grijă şi atenţie din partea statului şi societăţii, dar de care tocmai sunt lipsiţi, ar trebui să se numere şi homosexualii, chiar dacă şi ei sunt nenorociţi de apucăturile lor nefireşti. Biserica nu-i condamnă pe ei, Biserica condamnă păcatul practicat de ei, şi care, dacă nu-l oprim la timp, neapărat va molipsi pe mulţi.

Cum se implică de fapt şi cum ar trebui să se implice preotul în viaţa comunităţii şi a enoriaşilor?

Preotul, de altfel ca şi Sfânta Biserică, are misiunea şi datoria sfântă – de a predica în popor Cuvântul lui Dumnezeu. Atât timp, cât Sfînta Biserică îşi onorează această obligaţiune, Ea este Biserica lui Hristos. Atât timp, cât preotul îşi onorează sfânta datorie, şi el, la rândul său, este slujitor al Bisericii lui Hristos. Eschivarea atât a Bisericii, cât şi a preotului, de la datoria fundamentală, înseamnă înstrăinare de Hristos.

Cât priveşte relaţiile de serviciu ale preotului cu păstoriţii săi, apoi să ştiţi că ele reies din datoria lui de bază. Acţionând în temeiul Învăţăturii Creştineşti, el e dator să-şi îndrepte păstoriţii pe calea trăirii creştineşti, abaterea de la care provoacă multe nenorociri şi necazuri. El trebuie să ţină controlul asupra stării sufletului fiecărui enoriaş, şi la solicitare, să intervină duhovniceşte, să intervină pe măsură. Preotul trebuie să fie factorul împăciuitor între enoriaşi şi veghetor al moralităţii lor. După posibilităţi acordă ajutor nevoiaşilor. Face rugăciuni pentru popor, pentru stăpânire, pentru ţară. Atenţie deosebită acordă în rugăciune celor bolnavi, celor din nevoi, celor din călătorii ş.a.

Discursul dvs. de la Congresul civic a trezit reacţii contradictorii, inclusiv in rândul colegilor, reacţii pe care nu cred ca nu le-aţi anticipat. De ce totuşi aţi decis sa va implicaţi?

Cât priveşte lipsa unei pareri unice între colegi mei - aceasta, după mine, este cea mai mare tragedie a Bisericii Ortodoxe din Moldova. Lipsa de unitate în gândire şi acţiuni dă naştere diferitor păreri şi chiar divergenţelor. Şi aceasta se întâmplă pentru că unii sunt angajaţi, alţii nu au îndrăzneală să se expună, iar altora nu li se permite. Comportamentul fiecăruia, la fel şi pasivitatea, mai ales în momente decisive, rămâne pe conştiinţa proprie.

Eu am hotărât să-mi fac vădită îngrijorarea în faţa oamenilor adunaţi la Congresul civic, având totala susţinere a preoţilor din Bălţi, pentru a lărgi spectrul persoanelor informate despre pericolul ce ne aşteaptă. Pentru că, guvernările vin şi slava Domnului, se duc, dar consecinţele hotărârilor lor, mai ales a celor proaste, anticreştineşti, rămân povară grea peste întreaga societate. Guvernarea actuală şi-a asumat deja osânda istoriei, islamizând ţara noastră creştină, şi acum avansează în rătăcire, pentru că vor să o sodomizeze. Eu sunt gata să-mi ridic vocea întru oprirea acestor fărădelegi la orişicare adunare de oameni. Indiferent de cine a fost convocată. Sunt sigur că adevăratul slujitor trebuie să bată alarma mai ales când se face atentat la sufletul creştinului şi la valorile morale.

Ion Toma