Sandu Grecu: Spectacolele mele pot fi numite partizanat national

Sandu Grecu

Am discutat cu directorul artistic si prim-regizorul Teatrului Satiricus "Ion Luca Caragiale", presedinte al Uniunii Teatrale din Moldova, despre rolul si locul teatrului de satira si nu numai in ziua de astazi.

Multe spectacole montate de dvs sunt dupa piese scrise de contemporanii nostri si au un continut social-politic actual. De ce optati pentru asemenea piese?

Teatrul de satira are scopul primordial de a fi cu ochiul pe tot ce se intampla in societate, el nu poate exista in afara acesteia spre deosebire de un teatru dramatic simplu. Dragostea noastra fata de dramaturgia contemporana vine din faptul ca un teatru modern care se respecta si care isi respecta spectatorii trebuie sa vina cu problemele cu care se confrunta societatea la ora actuala. Aceasta incercam sa facem in spectacolele noastre, intr-un mod comic.

Sa luam, de exemplu, spectacolul "Golanii revolutiei moldave" in care se vorbeste despre o generatie pierduta, generatia asa-zisilor optzecisti crescuti in lagarul socialist, cu o mentalitate sovietica, nepregatiti absolut deloc pentru noua existenta. Aceasta schimbare, acest razboi pur si simplu a distrus pe cei care nu au fost suficient de pregatiti pentru a se adapta.

Un alt spectacol "SRL Moldovanu" a lui Esinencu, care la prima vedere este o comedie usoara, prezinta in fond soarta unui intelectual, deoarece anume intelectualii, pedagogii, au suferit enorm in perioada de tranzitie.

Intr-un alt spectacol - "Cu bunelul ce facem?..." - se pune o problema fundamentala de lupta dintre generatii: pe de o parte este generatia care se vrea inapoi in comunism, iar pe de alta parte este generatia care se ghideaza de alte valori. Este o problema foarte actuala in Republica Moldova. De fapt, hiperpolitizarea societatii duce la nasterea unor monstri de genul lui Pavlik Morozov.

In "Made in Moldova", montat inca in perioada de guvernare a PCRM, vorbim despre coruptie. Este o problema actuala si acum cu parere de rau. Este un spectacol foarte modern care se joaca din 2009 in intreaga Europa, de fiecare data cu salile pline.       

Ma intreb daca intr-o tara in care institutiile puterii dau spectacolul zilei, teatrul este in masura sa le faca concurenta prin spectacole care tot despre realitatea de zi cu zi vorbesc?

Nu ne-am pus scopul sa facem concurenta oamenilor politici. Scopul nostru este de a schimba mentalitatea cetateanului.  Eu sunt ferm convins ca la venirea noii clase politice a pus umarul si Teatrul Satiricus, dar si alte teatre. Intelectualitatea, toti cei care lucreaza la reviste, ziare, portaluri, teatre, universitati – noi am muncit si am luptat pentru a schimba clasa politica. Tocmai de aceea avem dreptul sa cerem de la ei rezultate.

Spectacolul "Tara asta a uitat de noi", dedicat celor 20 de ani de independenta si in care toti se asteptau ca eu sa bat din palme actualei guvernari, este in realitate un spectacol destul de dur. Spunem acolo ca adevaratii patrioti, intelectualii, au ramas intotdeauna in anonimat si nu au iesit la rampa scenei sau a ecranului. Ei sunt poate cei mai nedreptatiti. Profitorii, cei care nu au facut nimic pentru integritatea acestui stat, sunt acum in capul mesei. 

Cum se impaca Cheianu si Bulgacov intr-o singura stagiune si care spectacole au mai mare prize la public?

Din fericire avem un spectator cult care nu vine doar la dramaturgie contemporana – Cheianu, Negru, Butnaru, Esinencu, Crudu – dar si la clasicii Caragiale si Bulgacov.

Inca in 2002 am montat "O scrisoare pierduta" de I.L. Caragiale, iar spectatorii la sfarsit bateau din palme si strigau "Jos comunistii"... Eu fac parte din acei regizori care montand piese clasice tind sa le dau o nota de actualitate, sa le redau prin prisma societatii mele deoarece asa cum am mai spus un teatru nu poate exista in afara societatii. Incerc sa expun in scena trairile mele, ca si cetatean, prin diferite texte, ca o fi scrise de Bulgacov, Cheianu sau Caragiale. Textul este doar un pretext.

Eu nu sunt adeptul ideii "arta de dragul artei" sau "teatrul de dragul teatrului" ci mai degraba "arta pentru om", "teatrul pentru spectator". Consider ca teatrul a aparut pentru a dialoga deschis cu mai multa lume odata. Inca din antichitate, cand nu exista presa, teatrului ii revenea rolul de a discuta/prezenta problemele cu care se confrunta societatea. Teatrul nu a aparut ca distractie ci ca o tribuna in care oamenii puteau sa se expuna. Pe parcurs, teatrul s-a dezvoltat in diferite directii dar totusi eu cred ca scopul de baza al teatrului este societatea si individul.

Oamenii vin la acele spectacole care sunt sincere cu spectatorul. Din pacate insa in lume si in Republica Moldova in prezent se produce foarte multa arta moarta, nu vorbesc numai despre teatru dar si despre muzica, literatura, pictura, sculptura. Consider moarta arta in care nu vezi viata, sentiment, ci doar idei abstracte si pseudo-valori.    

Care este rolul teatrului in societate, dar nu neaparat din perspectiva culturala, ci mai degraba ne-ar interesa aspectul politic al problemei? De ex. In ce masura un spectacol ar putea face partizanat politic sau un regizor sa se implice in activitati politice, fara a pierde din credibilitatea si valoarea sa artistica?

Nu cred ca veti putea gasi un regizor care monteaza un spectacol tinand cont de optiuni politice. Montarea in scena reprezinta capacitatea mintala a regizorului de a intelege lumea, de a o concepe si de a o expune. Felul subiectiv de a gandi a fiecarui artist este foarte important. Acel care expune in creatia sa eul sau si felul sau de a gandi este intr-adevar un artist. Acel care insa incearca sa faca partizanat politic si se angajeaza politic va produce spectacole fara sorti de izbanda. Tot ceea ce este fortat nu are nimic in comun cu arta.

Multi incurca pozitia civica cu comanda politica. De exemplu, Satiricus nu va monta pentru nimic in lume un spectacol la comanda politica. Noi intotdeauna am fost pe baricade incepand cu Miscarea de Eliberare Nationala din 1990 cand am montat multe spectacole care aveau menirea sa schimbe mentalitatea oamenilor.

Unicul capitol in care as putea spune ca am facut partizanat este ideea nationala. Nici pentru o secunda nu am uitat ca sunt roman nascut in Basarabia si ca vorbesc limba romana, ca ma mandresc ca sunt cetatean al acestei tari si ca iubesc acest popor. Din acest punct de vedere nu voi inceta sa montez spectacole in care denunt pseuso-politicienii, agramatii, impostorii, hotii, utopistii care incearca sa-mi indoctrineze poporul. Spectacolele mele pot fi numite partizanat national, dar in nici un caz angajament politic fata de un anumit partid.    

Gala Premiilor Teatrului "Satiricus Ion Luca Caragiale" a ajuns la o varsta onorabila, desi este mai o traditie mai tanara decat teatru. Sunteti multumit de festivitatea din acest an, de cum ati reusit sa organizati eventimentul, dar si de comentariile de dupa?

Avem 10 ani de cand organizam Gala premiilor si consider ca Gala din acest an nu a fost cea mai reusita. O Gala se axeaza pe prezenta celor care trebuie sa-si ridice premiile si pe ingeniozitatea celor care trebuie sa raspunda intrebarilor incomode puse de teatru. In  momentul in care acestia din urma nu sunt prea ingeniosi are de suferit si Gala. Cred ca anul acesta meritam nota 8 comparativ cu Gala din anul trecut sau mai ales cu cea organizata cu un an inainte.

Prin aceasta Gala, Teatrul Satiricus a urmarit intotdeauna sa sustina miscarea democratica din Moldova. O parte dintre oamenii pe care i-am promovat in perioadele mai grele si-au atins scopul – de exemplu, Dorin Chirtoaca, Vlad Filat, Alexandru Tanase, Mihai Godea, Eduard Musuc, Iurie Leanca, Val Butnaru, Nicolae Dabija.

Cred ca anul acesta greseala a fost ca am mers pe politicieni mai vechi vrand sa le dam o mana de ajutor in lupta crancena care se desfasoara acum. In gala de anul viitor, este timpul sa incepem sa promovam o noua generatie de politicieni care peste 5-6 ani ar putea sa ocupe locuri importante.

Ion Toma