Valentina Buliga: Strainii si moldovenii fata cu adoptia

Valentina Buliga

Totul despre adoptie ne-a povestit doamna ministru al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Ce copiii au sanse mai mari de a fi adoptati, ce conditii trebuie sa intruneasca adoptatorii si cum statul protejeaza copiii adoptati cititi in cele ce urmează.

Câţi copii sunt înfiaţi în Republica Moldova anual? Care este procentul orfanilor care îşi găsesc o familie?

Înainte de a ne referi la datele statistice din domeniul adopţiei ar fi bine să menţionăm că adopţia reprezintă o formă specială de protecţie, aplicată în interesul superior al copilului, prin care se stabileşte filiaţia între copilul adoptat şi adoptator, precum şi legăturile de rudenie între copilul adoptat şi rudele adoptatorului. Pe parcursul anului 2010, în republică au fost adoptaţi în cadrul procedurii naţionale 208 copii, cu 4 mai puţini decît în anul 2009. Datele pentru anul 2011 sunt actualmente în proces de colectare de la autorităţile tutelare teritoriale.

Este mult sau puţin?

O familie pentru un copil este deja o realizare enormă. Oferirea unui cămin familial pentru un copil rămas fără ocrotire părintească presupune asigurarea unui trai fericit alături de părinţi, fraţi, rude. Adică, o soartă mai fericită, decât cea pe care a avut-o, ochi  zâmbitori şi multă speranţă în viitor. Sunt elemente mici care creează un viitor mare în viaţa unui copil.

Putem spune că procedura de adopţie este una dificilă în ţara noastră sau mai exact, una mai greoaie decât în alte ţări din regiune?

Cu toate că Convenţiei de la Haga asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale din 29 mai 1993 a intrat în vigoare pentru Republica Moldova din 26 februarie 1998 până la adoptarea şi intrarea în vigoare a Legii nr. 99 privind regimul juridic al adopţiei din 28 mai 2010 legislaţia naţională şi în special Codului familiei şi Codului de procedură civilă nu reglementau corespunzător un şir de aspecte esenţiale, legate de respectarea interesului superior al copilului în procesul de adopţie. Prevederile legale în domeniul adopţiei puteau fi interpretate ambiguu, intrând uneori în contradicţie cu  tratatele internaţionale.

Noua Lege privind regimul juridic al adopţiei înlătură lacunele existente în domeniu.

În mod evident implementarea unor standarde naţionale în realităţile existente în Republica Moldova nu este un lucru simplu, acesta necesitând eforturi materiale, umane dar în special schimbarea viziunii şi mentalităţii înrădăcinate nu numai în mintea oamenilor simpli, dar în special şi cu regret şi la unii funcţionari de diferit nivel.

Adoptarea Legii a fost doar un prim pas, care a deschis posibilităţile pentru realizarea reformei în domeniul adopţiei. Pe lângă o Lege - cadru conformă Convenţiei, e nevoie de un set întreg de acte normative secundare, care să permită la nivel administrativ şi instituţional aplicarea normelor juridice ale legii.

În context, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a depus eforturi sporite pentru elaborarea treptată şi consecventă a cadrului normativ în domeniu, punând accent deosebit pe eliminarea formalismului din prevederile normei şi asigurarea calităţii, comprehensivităţii, transparenţei şi valorii practice a documentelor, implicând în acest proces, atât experienţa şi expertiza internaţională, cât şi consultarea cu profesioniştii din domeniu şi organizaţiile societăţii civile.

Ce caută de regulă potenţialii părinţi la copii, care sunt cerinţele cel mai des întîlnite?

De cele mai multe ori potenţialii părinţi îşi doresc un copil sănătos şi de vârstă mică. Unii adoptatori îşi doresc neapărat fetiţă, alţii băiat.

Dar în cazul străinilor, ei ce vor?

Adoptatorii străini acceptă cu mai multă uşurinţă un copil care are probleme de sănătate, fie o vârstă mai mare de 7 ani.

Cum rămâne cu copii cu necesităţi speciale? Au ei prioritate în fata altor copii fără probleme de sănătate?

Copiii cu necesităţi speciale au prioritate faţă de semenii lor, deoarece spre deosebire de copii sănătoşi de vârstă preşcolară, pentru ei, durata menţinerii în îngrijirea statului adesea constituie un element defavorabil, deoarece pe de o parte vârsta lor se majorează, iar starea sanatăţii, dizabilitatea se poate agrava, inclusiv datorită calităţii educaţiei şi îngrijirii de care beneficiază în afara unui mediu familial adecvat.

În context, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a elaborat un proiect de lege, obiectivelecăruia constau în modificarea şi completarea Legii privind regimul juridic al adopţiei cu prevederi menite să asigure aplicarea mai eficientă a principiului respectării interesului superior al copilului adoptabil, să optimizeze baza legală privind realizarea procedurilor de adopţie de către autorităţile cu competenţe  în domeniul adopţiei din Republica Moldova.

Ghidul de bune practici nr.1 privind implementarea şi aplicarea Convenţiei de la Haga din 29 mai 1993 asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, conţine un capitol separat (7.3) cu referire la adopţia copiilor cu necesităţi speciale. Astfel, se accentuează necesitatea de a avea o abordare specială faţă de acest grup de copii, motivată inclusiv prin faptul că este nevoie de asigurarea unor condiţii, în baza cărora şi copiilor cu necesităţi speciale să le fie facilitat accesul la protecţie prin adopţie. Fără o astfel de abordare sistemică, majoritatea copiilor cu necesităţi speciale riscă să nu fie adoptaţi niciodată, rămânând adesea în îngrijirea sistemului rezidenţial, nerealizându-şi dreptul la un mediu familial.

Aşadar, introducerea în legislaţie a unor prevederi speciale privind adopţia  copiilor cu necesităţi speciale se întemeiază pe o serie de factori obiectivi, pe bunele practici şi experienţa internaţională, astfel obţinându-se o mai bună corelare a legii cu principiului respectării interesului superior al copilului, precum şi asigurarea accesului mai echitabil a tuturor copiilor adoptabili la adopţie ca formă specială şi durabilă de protecţie.

Apropo, se admit adopţiile de către persoane solitare?

Adopţia este permisă numai persoanelor care au capacitate deplină de exerciţiu, au atins vârsta de 25 de ani şi sunt cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât cel pe care doresc să-l adopte, dar nu cu mai mult de 48 de ani. Desigur că, în interesul copilului ar fi mai bine ca acesta să crească alături de ambii părinţi, dar totodată, adopţia de către persoane solitare nu este interzisă.

De ce le cereţi părinţilor adoptivi să le spună copiilor că nu sunt părinţi biologici, nu credeţi că este o condiţie crudă in raport cu aceşti oameni?

Potrivit legislaţiei în vigoare părintele adoptiv va informa copilul că este adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul lui de maturitate o permit, dar totodată, trebuie să precizăm că el nu este obligat să facă acest lucru.

Dimpotrivă, persoanele competente cărora le este cunoscut faptul adopţiei sunt obligate să păstreze confidenţialitatea informaţiilor obţinute în procesul de adopţie, inclusiv în ceea ce priveşte datele de identificare ale adoptatorului, precum şi ale părinţilor biologici. În caz contrar, ele poartă răspundere juridică.

Cum asiguraţi monitorizarea condiţiilor în care sunt crescuţi în continuare?
 
După încuviinţarea adopţiei, copilul adoptat se află la evidenţa autorităţii teritoriale de la domiciliul părinţilor adoptivi sau a autorităţii centrale în domeniul adopţiei din statul primitor, în cazul adopţiei internaţionale, până la împlinirea vârstei lui de 18 ani.

Monitorizarea situaţiei postadopţie a copilului se efectuează de către autorităţile în a căror evidenţă se află copilul, pe o perioadă de 5 ani de la încuviinţarea adopţiei, cu următoarea periodicitate:
a) în primul an – 3 rapoarte (la 3, la 6 şi la 12 luni);
b) în al doilea an – două rapoarte (la 6 şi la 12 luni);
c) în anii 3, 4 şi 5 – raport anual (la 12 luni).

În cazul adopţiei naţionale, rapoartele de evaluare se întocmesc de către autoritatea teritorială de la domiciliul părinţilor adoptivi şi se prezintă autorităţii centrale. Evoluţia copilului şi a relaţiilor dintre acesta şi adoptator în perioada postadopţie, în cazul adopţiei naţionale este monitorizată de autoritatea teritorială competentă în domeniul protecţiei copilului prin adopţie. Acestea sunt secţiile/direcţiile de asistenţă socială şi de protecţie a familiei şi Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului Chişinău.

În cazul adopţiei internaţionale, rapoartele de evaluare postadopţie se prezintă autorităţii centrale din Republica Moldova de către autoritatea centrală în domeniul adopţiei din statul primitor sau prin intermediul organizaţiilor străine din statul primitor acreditate şi înregistrate în Republica Moldova. Autoritatea centrală din Republica Moldova solicită, în caz de necesitate, misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale Republicii Moldova în statele primitoare informaţii privind monitorizarea postadopţie efectuată.

Ion Toma