Ştirile Moldovei

961 milioane de lei sînt necesare pentru redresarea situaţiei create în urma inundaţiilor din vară

8 septembrie 2010, 13:23 imprimare copiază link-ul Link-ul a fost copiat in change bufer

Cheltuielile necesare pentru depăşirea consecinţelor inundaţiilor din vara anului curent sînt estimate la 961 milioane de lei (peste 70 milioane de dolari americani). Aceste date se conţin într-un raport, care a fost realizat de un grup de specialişti de la Guvern şi de experţi internaţionali, transmite MOLDPRES.

Vadim Pistrinciuc, viceministru al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, a menţionat, astăzi, la şedinţa Cabinetului de Miniştri, că în acest sens, pînă la sfîrşitul anului 2010 va fi nevoie de peste 393 milioane de lei. Pe termen mediu, pînă în iunie 2012, sînt necesare alte circa 574 milioane de lei. O parte din bani vor fi alocaţi de Guvern, alta va veni din donaţiile private şi de la parteneri externi, a precizat Pistrinciuc.

Prim-ministrul Vlad Filat a specificat că banii sînt necesari pentru reconstrucţia caselor, despăgubirea sinistraţilor, construcţia noilor locuinţe, întărirea barajelor, precum şi pentru alte acţiuni de prevenire a dezastrelor.

Raportul va fi prezentat săptămîna aceasta comunităţii donatorilor internaţionali pentru a beneficia de asistenţă din exteriorul ţării.

Potrivit raportului, inundaţiile au provocat daune şi pierderi, care constituie 0,15 la sută din Produsul Intern Brut, efectele critice majore fiind resimţite, în principal, asupra infrastructurii şi a sectorului de producere. Valoarea daunelor este evaluată la peste 234 milioane lei, iar cea a pierderilor - de 300 milioane de lei. În total, inundaţiile au afectat 13 mii de persoane, notează MOLDPRES.

Moldpres
Get Adobe Flash player

Ştirile Moldovei

Vineri, 10 februarie, 2012

Joi, 9 februarie, 2012

Miercuri, 8 februarie, 2012

Arhiva: